Cursuri de pictură și desen – Step by Step
Descoperă Pogramul After School >>> și Petreceri Animate >>>
„Copilăria este un privilegiu, este frumoasă perioada când cel mic vrea să se facă mare și tot ce e nou îl atrage. Prin arta plastică copilul învață cum să crească frumos şi să se exprime, se descoperă pe sine, socializează și își face prieteni noi. Un mod plăcut, distractiv și benefic de relaxare după o zi grea de școală.” Lavinia Gherghina
Cursul nostru de pictură şi desen are o structură complexă bazăndu-se pe învăţarea desenului şi/sau a picturii STEP by STEP. Propune familiarizarea copilului cu tehnicile de lucru, redarea volumelor şi a perspectivei, compunerea spaţiului plastic, raportul dintre obiecte, formă şi materialitatea lor, raportul valoric şi expresivitatea cromatică. Dacă preferă doar desenul, doar pictura sau pe ambele, în cadrul orelor de curs va fi îndrumat în funcţie de preferinţele sale.
Nou! Oferim și cursuri online!
Prima ședință test!
Obiective:
- Bazele desenului şi/sau a picturii
- Tehnici de lucru în creion şi/sau culoare
- Studiu după natură statică
- Teme practice: desen în creion, pastel, cărbune şi/sau culori de apă
- Exerciţii de imaginaţie şi creativitate
- Reprezentarea tridimensională a subiectului
- Compoziția decorativă și plastică
- Culoarea în artă: culoare și nonculoare, culorile spectrului solar, nuanțe și tonuri cromatice
- Contrastul culorilor
Informații:
Profesori coordonatori: Lavinia Gherghina – artist vizual (plastic), absolventă Universitatea Națională de Arte București.
Cursul se desfășoară fie la sediu, fie online.
- Vârste: cuprinse între 8-15 ani;
- Frecvență: săptămânal (1 ședință pe săptămână) / 90 min;
- Preț: 300 lei/modul 4 ședințe;
- Orar:
- Luni – 17:00 – 18:30 (CURSUL SE DESFĂȘOARĂ ONLINE)
- Miercuri – 17:00 – 18:20 (CURSUL SE DESFĂȘOARĂ FIZIC) – 18:30 – 19:50 (CURSUL SE DESFĂȘOARĂ FIZIC)
- Vineri – 9:40 – 11:00 (CURSUL SE DESFĂȘOARĂ FIZIC)
Ai ratat începerea cursului? Nu-i nimic, te poți înscrie în orice perioadă a lunii. Contactează-ne și vei primi oferta personalizată.
Se acordă discount:
- 8% din al doilea curs ales
- 8% dacă ești înscris la after school
- 8 % pentru al doilea frate/soră
*Discount-urile nu se cumulează.
Ce ratezi dacă nu urmezi cursul?
La final de semestru cursanții vor prezenta ce au învațat printr-o expoziție de pictură.
Cursanții noștri au ocazia să fie indrumați și să participe la concursuri naționale de arte plastice recunoscute. Trei dintre elevi au fost premiați doi ani la rând în Proiectul Perspective cu premiul I și premiu pentru originalitate.
Materialele sunt incluse în preț.
Cursuri de pictură și desen – Junior
Vârsta 6 – 8 ani
Niciodată nu e prea devreme să-ți îndrumi copilul spre pasiunea lui. Venim în ajutorul tău cu un nou Curs de Pictură și Desen dedicat micilor artiști din clasele O-IV.
Antrenează-i răbdarea, fructifică-i simțul pentru frumos, dezvoltă-i abilitatea de a desena și picta și nu în ultimul rând dezvoltă-i imaginația înscriindu-l la acest curs!
Obiective:
- Stăpânirea instrumentelor pentru desen și pictură
- Bazele desenului și a picturii de la cele mai simple forme, la cele mai complexe
- Exerciții de imaginație și creativitate
- Teme decorative și plastice
- Teme de studiu (animale, obiecte, figuri umane)
- Teme de grafică (ilustrații, compoziții)
- Cunoașterea stilurilor diferite în artă
Informații:
- Vârste: 6 – 8 ani;
- Frecvență: 1 ședință pe săptămână;
- Preț: 300 lei/modul 4 ședințe;
- Orar: Luni – 17:30 – 18:30.
Ai ratat începerea cursului? Nu-i nimic, te poți înscrie în orice perioadă a lunii. Contactează-ne și vei primi oferta personalizată.