De ce pe scenă și nu un simplu privitor?
În facultatea de actorie, unul dintre profesori ne-a spus într-o zi o vorbă mare:
„Voi nu trebuie să vă uitați la televizor, ci voi trebuie să fiți cei care apar la televizor!”
Interesant, nu?
La cursurile de actorie se înscriu mulți copii, dar nu toți reușesc să ajungă la liman.
Unii dintre ei capitulează în pragul învățării textului pentru spectacol – textul fiind o etapă grea aici. Părinții joacă un rol important: fie susțin și împing copilul înainte, fie, fără să-și dea seama, îl ajută să dezerteze.
Alții, cuprinși de emoții, anxietate sau nesiguranță, capitulează în prag de spectacol. Putem cu toții să înțelegem de ce: fie că vorbim despre agorafobie, fie că se activează una dintre cele mai mari frici ale speciei umane – frica de a nu te face de râs.
Pentru un copil, ca și pentru un adult, nu mai contează că în public se află părinții, frații, bunicii, oameni apropiați. Frica de a sta în fața unui public de asemenea anvergură rămâne.
Și ce este de făcut?
Cum convingi tu un copilaș să se urce pe scenă, când rațiunea îi spune:
„Stop! Zonă roșie! Arde!”
Cum convingi un copil să iasă din zona lui caldă și sigură de confort?
Primul bilet de trecere către această lume nouă a scenei și a manifestării în fața publicului este pregătirea.
Cursul de actorie presupune câteva luni bune de lucru, astfel încât copilul, cu temele făcute, să câștige încrederea de a păși pe scenă.
Apoi intervine colectivul. Actoria este o materie care te ajută să te conții pe tine, dar și pe ceilalți. Este o activitate de suflet, care se materializează prin emoție și trăire și care adună oamenii într-o legătură invizibilă.
Devenim interconectați, un fel de: dacă tu sari, sar și eu.
Astfel, copilul capătă, prin acest efect magic de „turmă”, putere și curaj.
Nu-mi pot lăsa echipa, deci voi păși mai departe.
Pot să o fac.
Trebuie să o fac.
Și am să o fac!
Minunat, nu?
Curaj prin „magie”.
Actoria este magie, pentru că se face cu sufletul, cu mintea și, în cele din urmă, cu corpul.
Publicul primește această complexitate a dăruirii ca pe un val de energie și emoție care pornește de pe scenă și se propagă în sală.
Nu este de mirare starea de euforie cu care pleacă părinții după spectacol.
Iar ultimul pas, dacă magia efectului de eroi în echipă nu este suficientă, vine printr-un mindset convingător, care întărește primele două puncte:
tu ești cel de pe scenă, ei sunt în public.
Mai țineți minte ce spunea profesorul meu?
Tu ai pregătirea și ocazia să fii acolo ca să dăruiești și să strălucești. Lumina reflectoarelor este pe tine. Ei stau cuminți în public și te privesc cu plăcere.
Astfel, această activitate aparent banală, atât de comună în zilele noastre, devine regina care adună, în dezvoltarea unui copil, atât de multe abilități:
curaj, încredere, spirit de echipă, disciplină, trăire, comunicare, expresivitate, autocontrol și lumină.
Nu-i așa că actoria este magică? 🎀